Frumusețea se învață, dar eu cred că cel mai bine frumusețea se exprimă…prin ceea ce ești, ceea ce faci și prin tot ceea ce te înconjoară.

Ramona si Genoveva

Catwalk by Ramona Mîndru este un proiect de reașezare a unor lucruri mai vechi, existente într-o altă locație din oraș. Misiunea mea aici a fost să le dau viață, sub o altă înfățișare. Misiune grea, pentru că de unde veneau, aveau o viață bună, frumoasă și lăudată. Se pare că am reușit, după cum spun unii și alții (chiar și cei îndreptățiți), catalogându-l ca unul dintre cele mai frumoase saloane de beauty din România.

Ramona, povestea nesfârșită a pozitivismului, a creației, a momentelor speciale, mi-a cerut să fac un decor compatibil cu sufletul ei. Clădirea de pe Eminescu 13, în care urma să reinterpretăm noua față a salonului, se uita la noi sobră și serioasă. Ramona călătorește des la Londra, destinație preferată pentru shopping și vacanțe așa că, m–am gândit să aducem un pic din eleganța, sobrietatea și simplitatea Londrei la Cluj.

Linii moderne, culori contemporane, îmbinate cu texturi și pattern-uri clasice; toate acestea alcătuiesc un joc interesant între două lumi.

Ca în fiecare proiect am nevoie de acel “suflet”, de amprenta personală a utilizatorului, de felul lui de exprimare, altfel spus: semnătura sa să apară undeva, să se identifice în atmosfera finală. Așa că, am lasat cireașa pe final. Mai exact am avut peretele central ca bază de exprimare prin desen, creație și pictură sau în termeni de beauty prin: culoare, tendințe și make-up. Rezultatul a ieșit spectaculos iar echipa și-a demonstrat încă o dată valoarea.

Alexandra Moblezan, dirijor

Alexandra Moblezan, dirijor

Misiunea a fost destul de grea. La polul opus tronează Parcul Central, printr-o suprafață vitrată, care îți taie respirația de câte ori ai curajul să-l privești. Dar, i-a reușit și mi-e tare dragă pentru asta.

Vă recomand să încercați această experiență, măcar o dată.